1 martie 2009
Tema: „Cercetarea geriatrică în folosul bolnavilor”
Autor: Preot Constantin Vicol, Biserica Sfinții Părinți Ioachim și Ana, Institutul de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”
Cercetarea geronto-geriatrică în folosul bolnavilor vârstnici
Sfànta Scriptură ne arată că sănătatea şi boala omului sunt stări ale sufletului şi ale trupului acestuia. Majoritatea vindecărilor trupești săvârșite de Mântuitorul Hristos erau precedate de tămăduirea sufletului sau iertarea păcatelor. De aici observăm o strânsă legătură între bolile sufletești şi trupești ale omului.
În acord cu cele spuse mai sus sunt şi definiţiile sănătății. Astfel, conform OMS, „sănătatea este o stare de bine, din punct de vedere fizic, mental şi social, şi nu doar absenţa bolii sau infirmităţii”. Un punct de vedere mai modern precizează: „sănătatea are mai multe dimensiuni: emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, şi fiecare dintre acestea contribuie la condiţia de bunăstare a unei persoane”.
Cercetarea geronto-geriatrică are scopul de a găsi căi de îmbunătăţire a asistenţei medicale şi sociale a bolnavilor vârstnici şi de a-i susţine în diversele probleme de viață cu care se confruntă.
Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen care a luat o deosebită amploare la nivel mondial. Europa are populaţia cea mai vârstnică din lume. Populaţia ei de 65 ani şi peste, în ultimii 60 de ani, s-a dublat: de la o pondere de 8%, în populaţia totală, în 1950, a ajuns la 14%, în 2000. Şi creşterea segmentului de vârstă de 80 ani şi peste a fost intensă şi rapidă, continentul european având, în prezent, 21 de milioane de persoane de 80 ani şi peste; se prevede că această cifră să ajungă la 60 milioane, în 2050.
Un efect important al îmbătrânirii populaţiei a fost creşterea numărului de persoane în vârstă care solicită îngrijiri de sănătate şi îngrijiri specifice.
Încă din 1992, o recomandare a Consiliului Europei cerea Statelor Membre să menţină şi/sau să dezvolte sisteme de îngrijire de calitate, adaptate la evoluţia nevoilor populaţiei şi, îndeosebi, la cele care decurg din: dependenţa persoanelor vârstnice, evoluţia patologiilor şi terapiilor şi necesitatea intensificării prevenţiei.
O viață activă, sănătoasă, autonomă, sunt criterii deosebit de importante pentru stilul de viaţă al vârstnicilor. Pentru atingerea acestor deziderate sunt necesare strategii axate pe prevenţie, ele incluzând de exemplu: ameliorarea calităţii alimentelor, a activităţii fizice şi a celei intelectuale. Prevenţia însã se poate realiza prin optimizarea stilului de viaţă al tinerilor şi al persoanelor de vârstă medie.
Legat de cercetarea medicală în general, putem aminti că aceasta se supune unor reguli de etică şi morală, derivate din principiile etice de bază ale societăţii umane.
Cele mai utilizate documente în cercetarea medicală sunt reprezentate de Declaraţia de la Helsinki si Ghidurile Etice Internaţionale de Bună Practică Clinică.
Conform Legii nr. 206 din 27.05.2004, activitatea de cercetare trebuie să se desfășoare în respect faţă de fiinţa şi demnitatea umană. În vederea coordonării şi monitorizării aplicării normelor de conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare s-a infiinţat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Știinţifice şi Dezvoltării Tehnologice.
Cercetarea geronto-geriatrică este legată de numele Anei Aslan, personalitate de marcă, de renume internaţional. Doar câteva dintre titlurile stiinţifice dobândite de omul de stiinţă Ana Aslan au fost: membru de Onoare al Uniunii Medicale din Balcani (1973), Profesor Honoris Causa si Doctor de Onoare al Universitatii Braganca Paulista, Brazilia (1973), Membru al Academiei Române (1974), Cavaler al Ordinului “Les Palmes Academiques”, Franța (1974).
În amintirea Anei Aslan, biserica zidita în 1998, în parcul Institutului de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, a primit Hramul Sfinților Părinți Ioachim şi Ana.
Amintim câteva date legate de activitatea sa în cercetare:
Ana Aslan, folosind în afecţiunile arteriale periferice procaina, întrucât anestezicul are şi ușoare proprietăţi vasodilatatoare, a constatat o îmbunãtãţire uimitoare a stãrii generale a pacienţilor. Aici a apãrut scânteia de geniu, unicitatea Anei Aslan, care, în 1946, a intuit rolul procainei în „întinerire”.
Din 1949, în colaborare cu Prof. C.I. Parhon, Ana Aslan a efectuat primele cercetări pe subiecţi vârstnici internaţi, într-un cãmin de bãtrîni din București. Asa a început cel mai lung studiu longitudinal din domeniul gerontologiei. Rezultatele cercetărilor lor au fundamentat medical şi social necesitatea înfiinţãrii unui institut specializat – în 1952, chiar în cadrul acestui cãmin de bãtrîni, care a devenit primul Institut de Geriatrie din lume.
Încă de la începutul studiilor sale, Ana Aslan a fost sensibilizată de aspectele sociale şi familiale ale bătrânilor internaţi, cu particularităţile lor comportamentale, cu impact asupra modului de îmbătrânire. Ea a sesizat importanţa factorilor ambientali în modificarea ritmului îmbătrânirii și rolul de prevenţie al acţiunilor medico-sociale în procesul de îmbătrânire.
De aceea, în anul 1958, Ana Aslan a decis constituirea unui Departament de Cercetări Gerontologice, organizat pe trei direcții: clinică, experimentală şi socială. Această structură tridimensională a fost acceptată oficial de Organizaţia Mondială a Sãnătăţii şi recomandată ca model tuturor instituţiilor de profil din lume, în anul 1963, în cadrul Simpozionului Internaţional de Gerontologie şi Geriatrie de la Kiev. Astfel, pe lângă activitatea de asistenţă medicală geriatrică, s-a consolidat activitatea de cercetare a Institutului de Geriatrie: ea a fost orientată spre studiul aspectelor complexe ale procesului de îmbătrânire, din perspectiva biologică, clinică, psiho-socială. Studiile realizate au ţinut atât de domeniul cercetării fundamentale, cât şi de cercetarea aplicativă.
Din 1952 până în anul 1988 Institutul a fost condus de Acad. Prof. Dr. Ana Aslan. Infiinţarea şi conducerea Secţiei de Gerontologie Socială (1958) a revenit Dr-lui Al. Ciucă, acesta aducând alături de colaboratori, contribuţii remarcabile în evoluţia şi promovarea Şcolii româneşti de Gerontologie Socială.
Amintim succint câteva date despre cercetările din domeniul biologiei îmbătrânirii şi al celei clinice:
Primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire a fost elaborat între anii 1946 si 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și farmacista Elena Polovrăgeanu, după numeroase cercetări clinice şi experimentale. Rezultatele acestui studiu au făcut obiectul lucrării „Novocaina – factor eutrofic și întineritor”, publicată împreună cu Prof. C. I. Parhon, în 1955.
Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul-H3, produs biotrofic original românesc și, în același timp, primul medicament creat anume pentru întârzierea procesului de îmbătrânire, a fost prezentat pentru prima dată lumii medicale internaţionale, la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. În 1960 Prof. Ana Aslan a început experimentarea unui nou produs, Aslavitalul.
Printre efectele tratamentului cu Gerovital-H3, la vârstnici, deosebit de importantă este creşterea capacităţilor fizice şi intelectuale, reprezentate în special de:
– creşterea tonusului muscular și a mobilităţii articulare,
– normalizarea tensiunii arteriale,
– îmbunătăţirea auzului, văzului şi mirosului,
– îmbunătăţirea memoriei,
– reducerea stărilor depresive şi a anxietătii,
– sporirea dorinţei de a trăi.
Alte efecte ale Gerovitalului H3, au mai fost: influenţele stimulatoare de regenerare asupra ficatului, a mucoasei stomacului şi a măduvei osoase.
Gerontologia Socială, alt domeniu de cercetare dezvoltat în Institutul de Gerontologie şi Geriatrie, a abordat problema bătrâneţii şi a procesului de îmbătrânire la nivel populaţional, studiind influenţa multitudinii factorilor de mediu fizici, sociali, psihosociali şi psihologici.
Teoria fundamentalã a Acad. Ana Aslan s-a bazat pe metoda profilaxiei, a prevenirii bolilor – metodă care s-a impus atât în studiile întreprinse în geriatria cllnicã, cât şi în gerontologia socială. Începând din anul 1962, Secţia de Gerontologie Socială, cu sprijinul Direcțiilor Sanitare Teritoriale, a organizat cercetări de masă privind cauzele bolilor şi mortalităţii la diferite grupe de vârstă şi a aplicat mijloace variate de profilaxie.
Acad. Ana Aslan a promovat teoria conform cãreia prevenirea îmbătrânirii precoce, a accelerării ritmului de îmbătrânire şi frânarea evoluţiei bolilor cronice degenerative sunt recomandate încă din perioada presenescentă. În unităţile sanitare din întreprinderi au fost organizate „puncte gerontologice” la nivelul cărora au fost dispensarizate persoane active profesional, aflate în perioada pre-pensionării. Potrivit concepţiei Școlii Române de Gerontologie, bazată pe rezultatele cercetărilor biologice şi clinice longitudinale, în acţiunile de gerontoprofilaxie (adresate persoanelor active profesional), s-a aplicat și terapia cu substanţe eutrofice, Gerovital-H3 și Aslavital. Beneficiile acestei terapii biotrofice s-au concretizat în ameliorarea capacităţii de muncî și stimularea funcţională a întregului organism la persoanele din loturile dispensarizate.
(Acţiunea de gerontoprofilaxie s-a desfăşurat în cele 218 puncte gerontologice din întreprinderi și 83 cabinete de consultații gerontologice din dispensare – policlinici județene, municipale, orășenești. De activitatea gerontoprofilactică, în cele aproape trei decenii, cât s-a aflat sub îndrumarea metodologicã a Institutului, au beneficiat peste 51.000 salariaţi, cu vârste între 40 și 60 ani și peste 17.000 de persoane vârstnice.
Studiile Secţiei de Gerontologie Socială au încercat să sesizeze şi să evalueze unele aspecte comportamentale, ale modului de îmbătrânire şi au contribuit la conturarea conceptului de îmbătrânire cu noi dimensiuni, cum sunt îmbătrânirea psihologică şi socială.
Alte cercetări au vizat cunoaşterea unor aspecte ale adaptării şi integrării psihosociale la populaţia vârstnică, din care nu a lipsit evaluarea stresului, observat din punct de vedere relaţional.
Studiul longitudinal al stării sănătății şi cunoaşterea factorilor psihosociali ai adaptării la îmbătrânire a persoanelor aflate în primul an de pensionare, pe categorii socio-profesionale a constituit un alt domeniu de cercetare efectuată în echipa multidisciplinară de gerontologie socială. De asemenea, au fost actualizate în diverse studii, nevoile medico-sociale ale vârstnicului, starea sănătăţii, modelele de promovare a adaptării la îmbătrânire şi motivaţiile instituţionalizării.
Implicaţiile evoluţiilor demografice în situaţia persoanelor vârstnice au provocat interesul Comunităţii Europene, încă din anii 1980. Acest interes s-a concretizat în mai multe Rezoluţii ale Parlamentului European, în Carta drepturilor sociale (1989), în organizarea a două Conferinţe Mondiale asupra Îmbătrânirii (Viena 1986 şi Madrid, 2002)… Consiliul European de la Götteborg (2002) a pledat în favoarea unui prim raport în domeniul îngrijirilor de sănătate şi a altor nevoi de îngrijire a persoanelor vârstnice, subliniind importanţa a trei aspecte în asistenţa lor: accesibilitatea, calitatea şi viabilitatea financiară.
În prezent, majoritatea persoanelor care necesită îngrijiri permanente sunt îngrijite de membrii familiei, serviciile profesionalizate fiind relativ reduse. În viitor, familiile vor fi din ce în ce mai puţin în măsură să-şi asume aceste sarcini.
Ca urmare a evoluţiilor demografice privind vârsta de 80 de ani şi peste, două tendinţe vor fi predominante: mărirea cererii de servicii de îngrijire şi creşterea cererii de prestaţie de îngrijire către instituţii sau societatea civilă.
(Într-o oarecare măsură, aici şi Biserica şi-a manifestat capacitatea de a rezona cu suferinţele celor singuri, şi poate avea în continuare un rol benefic prin găsirea unor soluţii, a unor forme de susţinere a vârstnicilor lipsiţi de sprijinul rudelor sau a instituţiilor specializate în îngrijire).
Sănătatea spirituală se definește ca fiind acea trăire prin care comportamentul şi valorile fundamentale ale unei persoane sunt în armonie. Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata scăzută de boli cronice şi a mortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte vieţii religioase, afirmând că religia descurajează conduitele care pot genera probleme severe de sănătate. Alţi cercetători au declarat că afilierea religioasă poate contribui în mod direct asupra stării de sănătate şi a bunei dispoziţii în general.
În continuare, vom reveni la rolul bisericii și al preotului de spital în vindecarea sufletească a bolnavilor vârstnici. Eforturile medicului de vindecare a suferințelor trupești ale vârstnicului pot fi completate şi printr-un tratament sufletesc, la care un rol important îi revine preotului.
În special în condiţiile existenţei unei capele a spitalului, preotul trebuie să ţină legătura cu medicul şi are un rol esenţial în aplicarea tratamentului sufletesc: Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie, săvârşirea slujbei Sfântului Maslu, a rugăciunii, discuţiile cu bolnavul sau cu rudele acestuia.
Mântuitorul Hristos, chemându-i pe ce 12 ucenici ai Săi la propăvăduire, le comunică puterea Sa de tămăduire. El face din ucenicii Săi doctori după asemănarea Sa, dându-le puterea de a izgoni duhurile necurate şi de a tămădui toată boala şi toată neputinţa (Mt, 10, 1 si 8).
Episcopii şi preoţii, ca urmaşi ai sfinţilor apostoli, care au primit Harul la hirotonisire, prin punerea mâinilor, au darul de a contribui la vindecarea sufletească şi trupească a bolnavilor prin mai multe mijloace.
Unul dintre aceste mijloace este rugăciunea, care este baza şi însoţitoarea celorlalte mijloace şi care are o eficiență deosebită împotriva bolilor. Dar şi bolnavul trebuie să se roage singur atunci când este posibil, pentru uşurarea suferinței lui.
Un alt mijloc care contribuie la vindecarea sufletească şi trupească, folosit de preot, este Spovedania şi Sfânta Împărtaşanie. Spovedania şi Sfânta Împărtasanie ajută mult pe bolnav, prin faptul că el se curăţă de păcate şi se întărește prin primirea Trupului şi Sângelui Domnului.
Rolul preotului de spital este de a lămuri bolnavul, care iniţial refuză să primescă aceste Sfinte Taine, că Spovedania şi Împărtăşania ajută la vindecarea sufletească şi trupească.
Săvârşirea slujbei de Sfânt Maslu la patul bolnavului, dacă acesta nu se poate deplasa, ajută mult la vindecarea lui.
De asemenea, săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii în bisericã, prin rugăciunile care se fac pentru bolnavi, ajută la tămăduirea sufletească şi trupească a acestora.
A ne ruga „unii pentru alţii” este o poruncă a Mântuitorului Hristos.
Din cele prezentate rezultă necesitatea conlucrării dintre medic şi preot la vindecarea trupească şi sufletească a bolnavilor vârstnici.
Bibliografie: