Titlul acestui cuvânt aparţine Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostit în contextul unor referiri cu privire la activitatea preoţilor de caritate, cărora le poartă de grijă în chip deosebit, atât prin rugăciune, cât şi prin implicarea personală, spre cunoaşterea tuturor aspectelor legate de spaţiile de misiune încredinţate, problematicile slujirii preoţeşti şi perspectivele eficienţei prezenţei Bisericii în societate.
Apostolatul social al Bisericii Ortodoxe Române cuprinde şi activitatea preoţilor de caritate, care asigură asistenţa religioasă în toate spitalele, căminele de bătrâni, orfelinatele etc. Pastoraţia de caritate este una specială şi cere mult spirit de jertfelnicie, tărie duhovnicească, tact pastoral adecvat şi o aplecare cu totul asupra semenilor. Această lucrare deosebită aduce aminte de puternicul caracter misionar al Bisericii primare, care nu trebuie să slăbească azi din pricina secularizării şi globalizării tot mai pregnante în viaţa noastră.
În jurul preotului din spital se formează o comunitate de credincioşi care ajută efectiv la realizarea multor proiecte sociale, implicându-se direct şi dezinteresat. Preotul de caritate devine mesager al bunătăţii în locuri de grea încercare şi suferinţă. Prezenţa harică în aceste condiţii reprezintă o licărire de speranţă în viaţa celor bolnavi şi credincioşi, dar şi un bun prilej de pocăinţă pentru cei necredincioşi.
Pacienţii credincioşi se bucură de prezenţa preotului în spital, aducându-şi aminte de preotul lor duhovnic, şi cer binecuvântare, participă la programul liturgic al capelei din spital, nesimţind lipsa harului dumnezeiesc. Putem vorbi chiar de o îmbunătăţire a rugăciunii în această perioadă de pasivitate a activităţilor de fiecare zi, dând posibilitatea reflecţiilor spirituale.
Bolnavii străini de viaţa duhovnicească a Bisericii au teribila şansă de mântuire pe patul de spital dacă acceptă o spovedanie generală, care se poate realiza în mai multe etape, şi prin aceasta să se nască o adâncă părere de rău pentru mulţimea greşelilor săvârşite până în ceasul mărturisirii.
Preotul de caritate devine ultimul duhovnic al multor oameni care pot avea momente de credinţă asemenea cunoscutului tâlhar de pe cruce. El poate fi cheia mântuitoare a multor suflete şi mijlocitor văzut, alături de rugăciunile sfinţilor, nevăzute, dar prezente, prin aceasta fiind rugător activ pentru mădularele bolnave ale Bisericii luptătoare. În acest caz, preotul devine martor al multor suferinţe ale trupului, dar şi cele ale sufletului, al vederii zbuciumului interior, dar şi al pălirii puterilor trupeşti, al ieşirii sufletului din trup, al revoltei şi furiei oamenilor, care nu pot accepta despărţirea, al nepăsării unora pentru sufletele lor şi al neglijării spirituale ale altora pentru aproapele aflat în suferinţă, al conştientizării deşertăciunilor lumeşti în faţa bolii şi a morţii, al neputinţei omului de a opri suferinţa, de a o birui definitiv, retrăgându-se smerit în căutarea altor soluţii salvatoare.
În mijlocul unei asemenea misiuni duhovniceşti, care nu este altceva decât o datorie a propovăduirii învăţăturilor hristologice în duhul iubirii faţă de aproapele, preotul de caritate devine toacă şi clopot, atât pentru toţi bolnavii internaţi şi familiile acestora, cât şi pentru toţi ostenitorii aşezământului spitalicesc, fiind reper spiritual al celor ce-L identifică pe Hristos Domnul în fiecare om aflat în neputinţa trupului şi a sufletului.
Chip al bunătăţii, preotul e Doamne, Doamne!!! al copiilor bolnavi, care aduce păştiţe la pătuţul din spital, este consilier duhovnicesc al corpului medical pentru care se roagă şi poartă discuţii folositoare de suflet, cărora le este duhovnic temporar sau permanent, e liturghisitor al Tainelor mântuitoare în spaţii mai puţin adecvate (saloanele bolnavilor, holurile şi amfiteatrele spitalelor), e propovăduitor al învăţăturilor dumnezeieşti în instituţii cu profil medical.
Prezenţa preotului de caritate este o şansă spre mântuire a celor încercaţi în suferinţă, este vedere cerească în aducerea aminte de Dumnezeu, e slujitorul tuturor, gata de a răspunde nevoilor spirituale de speranţă în mijlocul suferinţei.

 

Un articol de: Horia Nicolae Prioteasa
Sursă articol: ziarullumina.ro

Leave a Reply